EXISTENŢA UNUI POPOR NU SE DISCUTĂ, EA SE AFIRMĂ

„...Părinţii şi strămoşii noştri au luptat veacuri de-a rândul pentru drepturile naturale ale naţiunii române. Desconsiderând interesele lor personale, înfruntând necazuri, insulte, pericole şi vijelii, membrii Comitetului partidului nostru naţional, cu fruntea ridicată, au mers tot înainte spre ţinta libertăţii noastre naţionale. Demni urmaşi ai lor, voim să trăim şi, dacă va pretinde soarta, să şi murim în serviciul cauzei poporului nostru. Prin osânde grele, persecutări, asupriri, nu ne vor înfrica puternicii zilei! Dar ne vom învăţa că numai prin fapte organizate şi rezistenţă va putea învinge cauza românilor!..."

Campania de dat MUIE politicienilor români

joi, 12 decembrie 2013

Tuburlui Mihai la Pungesti - alaturi de pungesteni



Luni, 9 decembrie 2013 presa locala, “libera si independenta”, prin reprezentantul ei de frunte a scris din nou despre mine. Acelasi gazetar care in trecut publicase o informatie despre actiunea mea indreptata impotriva tuturor institutiilor publice: http://ziarulceahlaul.ro/protestatarul-pe-bicicleta/  s-a intrecut pe sine publicand in cotidianul Ceahlaul, pagina nr. 9 un articol care facea referire la deplasarea facuta de mine la Pungesti.


Cum va spuneam, spre deosebire de stirea aparuta in luna august in care gazetarul se plangea(sic!) ca nu a reusit sa ma fotografieze din fata sau sa-mi ia un interviu, de data asta in capul acesteea apare o fotografie cu mine, iar fata mea ii spune sa nu o mai faca pe prostul. "Un om liber face cat o mie de prosti!"(Mihai Tuburlui)

Aici articolul din ziarul Ceahlaul: http://ziarulceahlaul.ro/piatra-neamt-e-la-pungesti-pungesti-e-la-piatra-neamt/

vineri, 6 decembrie 2013

Corneliu Codreanu – In cautarea adevarului

Partea a 2-a(o relatare despre prima parte gasiti aici: http://tuburluimihai.blogspot.ro/2012/12/in-cautarea-adevarului-pe-urmele-mortii.html).
Sambata, 30 noiembrie 2013.
Ma aflu in Bucuresti. E o zi frumoasa. Soarele imi zambeste. Cred ca sunt in jur de 5-6 grade Celsius. Sunt cu chef de viata. Ma aflu in cimitirul Reinvierea.

Dupa ce am traversat aleea principala a acestuia imprejmuita ochi de cavouri tiganesti, iata-ma in fata mormintelor familiei Zelea Codreanu. Bentitele tricolore pe care le infasurasem in urma cu 3 luni in jurul celor 4 cruci iesisera lipsa la apel. Una disparuse vis a vis cocotata pe crucea unui alt mormant. Pana sa apara aceste bucatele de panza din tricolorul romanesc, totul era anost. Daca nu ai fi fost un fin cunoscator al acestor locuri, nu ai fi stiut cine sunt cei care isi odihnesc somnul de veci pe aici. Cineva venise si plantase cateva crizanteme.
Ingenunchez. Ma rog in liniste. Aprind cateva candele aduse de la Piatra Neamt. Imi reinoiesc juramantul:
1. Sã trãiesc în sãrãcie, ucigând în mine poftele de îmbogãtire materialã.
2. Sã trãiesc o viatã asprã si severã cu alungarea luxului si a îmbuibãrii.
3. Sã înlãtur orice încercare a exploatãrii omului de cãtre om.
4. Sã  mã jertfesc permanent pentru tarã.
5. Sã apãr Miscarea Legionarã, cu toatã puterea, împotriva a tot ce ar putea s-o ducã pe cãi de compromisuri sau compromitere; sau împotriva a tot ce ar putea sã-i scadã mãcar înalta linie moralã.



In cele 3 fotografii de mai sus o sa gasiti cateva inadvertente care o sa va puna creierii in miscare. Este lesne de observat ca numele profesorului Ion Zelea Codreanu, tatal Capitanului, apare pe doua cruci dedicate ce sunt amplasate pe doua morminte diferite. Sunt inscriptionati aceiasi ani de nastere si de deces. Oare de ce? Ce se ascunde de fapt intr-unul dintre aceste doua locuri de veci?

Nicadorii, Decemvirii, Capitanul, Ionel Mota si Vasile Marin
Ceea ce a mai ramas din ramasitele pamantesti ale celor 16 au fost ingropate in mare graba intr-una dintre cele doua gropi, mormantul nr. 2, cel cu crucea noua. Osemintele se afla acolo de ani de zile, inhumate fara slujba.

Unul dintre fratii Capitanului, Catalin Zelea Codreanu culege o serie de documente din care reiesea ca cei 16 se aflau ingropati langa mormantului tatalui acestuia. Initiaza toate demersurile pentru deshumare. Si-ar fi dorit ca ramasitele pamantesti ale celor 16 sa fie reinhumate crestineste, cu slujba. Insa nu a reusit mare lucru pentru ca demersul sau a fost blocat de catre ministrul de interne al acelor vremuri, Gavril Dejeu(PNTCD). Gavril Dejeu, ministru de interne intre anii 1996-1999 in timpul guvernarii CDR, fratele unei capetenii importante a rezistentei anticomuniste din muntii Apuseni era ultima veriga din noianul de parafe si aprobari. Supus unor presiuni venite din cercurile securistice acesta nu aproba deshumarea.


In spatele pietrei funerare a mormantului cu nr. 4 se afla aceasta cruce, foarte bine ascunsa de ochii curiosilor. Dupa cum bine se observa poarta numele unuia dintre fii lui Ionel Mota si a Iridentei Zelea Codreanu, sora Capitanului. Mihai Mota a dorit sa fie ingropat alaturi de tatal lui. Aici puteti vizualiza unul dintre cele mai secrete locuri din Romania: http://www.youtube.com/watch?v=K93gvxB-sQk

Epilog:
“Mihai, de ce te agiti atata? Lasa-i pe cei cu capetele rase sa se roage la sosea, la Tancabesti, pentru ca asta merita! Nu se supara nimeni.”

miercuri, 4 decembrie 2013

Adrian Pal, LIBER!

Iuhuuu!!! Sunt cel mai fericit om de pe planeta! Is in extaz! Adrian Pal va fi liber. Dupa 11 luni si 20 de zile camaradul nostru va fi eliberat din arest. Judecatorii nu l-au putut condamna pentru ca nu au avut probe concludente la dosar. La ora 23.30 va iesi pe poarta penitenciarului Rahova. Adevarul a iesit la suprafata.

luni, 2 decembrie 2013

1 decembrie 2013 – Parada neputintei

Mihai, hai la Bucuresti!
O prietena pe care am cunoscut-o in fata Teatrului Tineretului din Piatra Neamt, la protestele duminicale, mi-a propus in urma cu o saptamana sa mergem impreuna la Bucuresti pentru a sarbatori ziua nationala a Romaniei. Am spus pe loc, da. Chiar imi doream sa evadez din monotonia pe care o traversam de cateva saptamani. Ma saturasem de aceleasi fete pe care le vedeam duminica de duminica in strada. In ochii majoritatii protestatarilor pietreni alaturi de care manifestam nu gasisem ceea ce cautam. Aproape toti erau acolo din interes, platiti sa simuleze democratia. Cautam altceva, cautam caractere. Dupa ce am scormonit asiduu prin toate buzunarele hainelor din sifonier, iata-ma in capitala tarii.

Bucuresti, 1 decembrie 2013
Ma aflu pe trotuarul din dreapta bulevardului Kiseleff(Киселёв), la o distanta de aproximativ 100 metri de Arcul de Triumf. Urmasii trupelor rusesti de ocupatie se pregatesc de parada. Reprezentantii tuturor institutiilor de forta au iesit in strada pentru a demonstra cat sunt de inarmati. Pe trotuarele ce delimiteaza bulevardul ce poarta numele generalului rus vezi  jandarmi si “civili”. Jandarmii arata de parca toti ar fi fost plamaditi din acelasi aluat, bine hraniti, 2 metri inaltime si 1,5 metri latime, capete seci, creieri cat nuca. Imi fac loc prin multimea de gura-casca si incerc sa ajung in zona unde se afla politicienii. Greseala. Nu am izbutit pentru ca perimetrul era super asigurat de jandarmerie si SPP. Mi-am dorit din toata inima sa le zic vreo doua vorbe de duh celor pe care o parte a populatiei(42%) i-a trimis in parlament sa-i reprezinte si sa le apere interesele. Nu a fost sa fie pentru ca autoritatile si-au organizat propria lor parada, copiii sovieticilor trebuind sa le prezinte lor tehnica militara din dotare. M-am linistit, am gasit un loc in multime si am recurs la ceea ce faceau oamenii de langa mine: am cascat gura si am ciulit urechile la ce spunea crainicul manifestarii. Prin fata ochilor mei a trecut toata armata, dotata cu utilaje de razboi fabricate in anul o mie noua sute toamna. Cand au defilat cei de la politia de frontiera, aia cu barcile, mi-au trecut prin minte toate mizeriile pe care acestia le fac pe Dunare si la Marea Neagra, traficul de calcan si a diferitelor specii de sturioni facatori de icre negre fiind principala lor indeletnicire.
Nu m-au impresionat cu nimic sclavii sistemului. Sunt niste baieti de sacrificiu, lipsiti de constiinta, folositi doar ca sa apere interesele gastilor venite din est. Chiar daca televiziunile s-au intrecut in laude aduse acestei manifestari de 1 decembrie, va spun un lucru: rahat.

Paine, nu bombe!
In timp ce eram lipit de gardul jandarmilor, aproape imobilizat, la vreo 7-8 metri de mine trece un tip cu o pancarta pe care scria: “Paine, nu bombe!” Tare mi-as fi dorit sa-l salut si sa-l felicit pentru initiativa, dar nu a fost cu putinta! A fost lozinca zilei, un fel de bomboana pe coliva paradei militare organizata cu ocazia zilei nationale a Romaniei.

Adio, 1 decembrie 2013!
Am ramas cu un gust amar. In afara de tanarul cu pancarta, care a fost foarte tare in ceea ce priveste mesajul afisat, totul m-a dezgustat, ziua nationala a Romaniei incapand pe mana unor neica-nimeni, habarnisti in ceea ce si-ar fi dorit oamenii sa vada cu adevarat.
Mi-as fi dorit sa vad lotul olimpicilor la matematica sau al altor discipline medaliate intotdeauna cu aur, al inventatorilor care au revolutionat lumea, al copiilor super dotati care fac cinste tarii. Ei sunt cu adevarat port-drapelul Romaniei, iar de ziua nationala ar fi trebuit sa-i bage si pe ei cineva in seama. Ar fi fost aplaudati la scena deschisa. Asa, ce sa aplauzi, o turma de retarzi in uniforme ce defileaza de ziua nationala a Romaniei pe un bulevard din centrul Bucurestiului ce slaveste maretia unui general rus(Kiseleff este numele frantuzit al generalului rus Pavel Dmitrievici Kiseliov http://ro.wikipedia.org/wiki/Pavel_Kiseleff) ?


Am lasat Bucurestiul in urma. Ma uit la ceasul afisat de bordul autoturismului. Indica 16.30. La vreo 10 kilometri, in dreptul comunei Voluntari, vad un autobuz al armatei oprit pe prima banda de circulatie. In spatele acestuia vreo 15 militari se uitau la motor incercand sa-l repare.