EXISTENŢA UNUI POPOR NU SE DISCUTĂ, EA SE AFIRMĂ

„...Într-o țară de slugi el a introdus onoarea. Și într-o turmă fără caractere, orgoliul. România era o Sahară populată. Cei aflați între cer și pământ n-aveau nici un conținut decât așteptarea. Cineva trebuia să vină ..."

luni, 13 noiembrie 2023

România Stat Mafiot - a 5-a ediție


România Stat Mafiot!

Ăsta este sloganul pe care îl vântur încă de acum 5 ani. L-am afişat pe o pancartă pe care am agățat-o de bicicletă, ba chiar port un tricou cu acest grup de cuvinte ori de câte ori este nevoie. Am făcut cunoscută această sintagmă tuturor naivilor care visau cai verzi pe pereți, crezând că România este pe mâini bune şi că viitorul le-ar aparține. Fals. Nu ştiau că o mână de terorişti sovietici(ucraineni), după ce au ucis peste 1.100 de oameni în decembrie 1989, au pus gheara pe România transformând-o uşor, ușor în colonia lor.
Vreo 7-8 milioane de locuitori s-au prins de manevra acelor timpuri şi tot la fel de uşor şi-au luat tălpăşița spre cele 4 puncte cardinale ale mapamondului, spre o lume normală. Italia, Spania, Franța, Germania, Marea Britanie şi alte țări cu democrații consolidate i-au scos pe mulți din foame, ba chiar le-au oferit diferite oportunități de dezvoltare. Partea proastă e că foarte mulți şi-au investit economiile câştigate în afară aici în țară, sperând că şi la noi se va intra într-o oarecare stare de normalitate. GHINION!

Luna august, 31 de zile de protest
Cum scriam şi în postările anilor trecuți desfăşor acest tip de protest, pe bicicletă, pentru că în luna august, datorită concediilor pe care "stranierii" le au, oraşul se mai animă. Practic, aproape că populația orașului se dublează față de celelalte luni ale anului, iar mesajul pe care îl transmit, lor li se adresează. Nu trebuie să uite ce fel de stat au creat "băieții" din '89. Se vede cu ochiul  liber debandada şi anarhia, incompetența amestecată cu prostia, mediocritatea şi lenea din toate instituțiile  publice, iar toate astea nu mai pot fi tolerate.

Timp de 2 ore pedalez pe străzile oraşului Piatra Neamț cu a mea pancartă, parcurgând cam 25-30 de kilometri. Nu îmi pasă de soare, ploaie, vânt ori furtună atâta timp cât mesajul pe care încerc să-l transmit este recepționat corect.
Da, ne place sau nu, România ca stat e o creație de tip mafiot! Şi asta este o vulnerabilitate de care toți profită, inclusiv aşa-zisele mari puteri.

Luna august 2017, ultima serie de proteste România Stat Mafiot
Din păcate sunt nevoit să plec din România, nu din cauza nu știu căror motive economice, ci din pricina mediului politic, a minciunii mass-media și a imposturii tuturor. Nu pot să plătesc taxe și impozite unui astfel de tip de stat. Este ultimul protest pe care îl desfășor urmând ca în următoarele 2-3 luni să decolez spre o țară mai sănătoasă la cap.
Voi reveni în România în fiecare vară din an, atunci când copiii vor intra în vacanță.

(art. din septembrie 2017)



luni, 16 octombrie 2023

Marcel Ciolacu te vrea prost

 


Fost turnător al securității din Buzău(model Băsescu), dar cu certificat de erou al revoluției anticomuniste din decembrie 1989, șomer până la 37 de ani, posesor al unei diplome de bacalaureat la aproape 40 de ani, însă nu se știe la ce liceu, absolvent al unei facultăți private neacreditată, cu licență obținută la vrăjeală la 9 ani distanță, studii la SNSPA și aproape doctor la Academia SRI(aia controlată de sclavii lui George Soros), sluga teroristului Omar Hayssam, analfabetul funcțional Marcel Ciolacu-referitor la situația cetățenilor români prinși în diversiunea din Israel, a declarat: "nu există zboruri umanitare. Nu putem transforma România și companiile românești în Crucea Roșie"

"Românii, care vor să se repatrieze, să plătească 350 de euro"
Spaniolii, francezii, italienii și alte natiuni și-au adus cetâțenii gratis din zona de conflict și încontinuu fac eforturi în acest sens.
Și autoritățile  românești au făcut ceva: au ajutat moca 3.000 de ucraineni să vină cu avionul din Israel. 
Cetățenii români sunt buni pentru indivizi din etnia majoritară gen Ciolacu doar să le plătească taxe, impozite, accize sau pensii speciale.

Eu nici astăzi nu pot să cred că un astfel de specimen a ajuns prim-ministru și că încă este în funcție. 










duminică, 8 octombrie 2023

Israel vs Israel

 


Când se fumase treaba cu Ucraina, hop și Israelul cu o diversiune.

Să-i zici lui mutu' că serviciile israeliene nu au știut nimic! Prea e cusută cu ață albă ceea ce se întâmplă acolo! Să nu știe MOSAD de acțiunile HAMAS când 90% dintre membrii naționaliștilor palestinieni sunt ofițeri și informatori acoperiți ai armatei israeliene?



Băi, chiar ne luați de proști?

Pentru a contracara ideea unor indivizi specializați în inventarea de state artificiale în Europa(vezi ce se întâmplă în Ucraina, unde Putin și khazarul Zelenski, sprijiniți de unii aciuați peste ocean, se chinuie să facă pârtie pentru unul), Israelul, forțat de împrejurări, a demarat o diversiune sângeroasă în care indivizi de-ai lor cu 0 țigle pe casă s-au apucat să arunce cu bombe și rachete, după model ucrainean, în proprii cetățeni. Probabil că pierderile umane pentru  locul în care astăzi se află poporul  lui Israel sunt infinit mai mici apelând la acest scenariu.


Este pretextul perfect pentru a da vina pe HAMAS, de a se extinde spre Fâșia Gaza ocupând-o și a întărâ lumea arabă în frunte cu Iranul. 

Israelul are nevoie ca de aer de o extindere în teritoriul arab pentru a zădărnici planul unora care fac și desfac țări visând la caii verzi de prin catacombele Teheranului.

Sunt curios să văd mutarea Iranului pentru că acolo este miezul problemei. 










joi, 27 iulie 2023

Azil-aziluri


 Fix când familia Rothschild, deținătoarea Fondului Proprietatea își înstrăina acțiunile de la Hidroelectrica pe bursă, împușcând dintr-un foc 2 miliarde de dolari, hop și propaganda cu "azilele"!

Cred că avem o lună de zile de când vedem la televizor tot felul de indivizi cu gura mare, majoritatea jurnaliști certați cu limba română, posesori de facultăți, licențe, mastere și alte cursuri degeaba. Ați observat că aceștia au inventat peste noapte un nou plural al cuvântului azil?


Azil-aziluri

Nu dețin multe diplome, dar am acasă un DOOM din 1982 în care scrie negru pe alb că pluralul substantivului neutru azil este aziluri.

Gata cu "azilele", că ne-ați zgâriat destul timpanele! 

Mergeți la cratiță!


marți, 4 iulie 2023

Eduard Hellvig demisionează la presiunile Regatului Unit al Marii Britanii



Slava Anglia!
 La o lună de zile distanță față de vizita în România a "urmașului" lui Vlad Țepeș, care a cerut cu insistență Cotroceniului să-l vadă pe șeful SRI, Eduard Raul Hellvig și-a luat coada între picioare anunțând opinia publică că demisionează. 

Evident că pleacă din funcție fără ca instituția pe care o conducea să depună un raport de activitate pe anul 2022, dealtfel un lucru obișnuit pentru plătitorii de taxe și impozite din Dracula Land.

Cât despre atentatele teroriste din clubul bucureștean Colectiv din 30 octombrie 2015 "când a fost nevoie să moară oameni pentru ca Guvernul să demisioneze" soldat cu 64 de morți ori cel din Arad din 29 mai 2021 unde un om de afaceri, fix ca în lumea traficanților de droguri, a sărit în aer cu mașina, nicio vorbuliță. Tăcere.

Ca orice purtător de pamperși cu chipul lui Soros, după doar 8 ani și 4 luni, Eduard Hellvig dă bir cu fugiții de la șefia singurului serviciu de culegere de informații militarizat din UE lăsând România devastată de rețelele de crimă organizată aflate sub coordonarea unui general, șef al unui alt serviciu secret militarizat pe care nici mama lui Charles nu a reușit să-l schimbe din funcție.

Bravo! Patria a priori! SRI a rămas fără singurul civil aflat la conducere. 




Junta militară rezistă...





joi, 2 martie 2023

Inteligență artificială în guvernul României


01.03.2023-ziua când inteligența a ajuns în guvern

Ziua de mărțișor al celui de-al 23-lea an din mileniul 3 va rămâne în istoria modernă a  României pentru că a venit cu o surpriză, Nicolae Ciucă primind în sfârșit cadoul pe care românii îl așteptau: inteligența. Deocamdată artificială, sub formă de oglindă-robot, dar e bună și asta decât nimic. 

Nu facem nazuri, ne mulțumim cu puțin și sperăm să fim salvați. Cu inteligența artificială Ion, țara este pe mâini bune.

Bogdaproste!



joi, 23 februarie 2023

Operațiunea Bâstroe

 


Fumigena Bâstroe, un produs al CIA

Cred că a trecut o săptămână de când media, la pachet cu unii politicieni păpușiți de diferiți "pensionari" ai serviciilor îi dau tare cu Bâstroe. 

Tot felul de vuvuzele, simioniști, șoșocari și alte arătări din care urlă patriotismul de mucava susținut cu banii lui George Soros au înghițit momeala Bâstroe aruncată în piață de CIA.

Pentru că Seymour Hers, jurnalistul american no. 1 al planetei a dezvăluit o serie de documente ce acuză CIA de terorism în cazul seriei de explozii a gazoductului Nord Stream, băieții în negru al deep state, controlați și ăștia ca și ai noștri tot din Elveția, au aruncat o perdea de fum peste România menită să disimuleze subiectul.

 Cum să acuzi CIA de terorism când există Bâstroe care fură apă din Dunăre?