1 decembrie 2013 – Parada neputintei

Mihai, hai la Bucuresti!
O prietena pe care am cunoscut-o in fata Teatrului Tineretului din Piatra Neamt, la protestele duminicale, mi-a propus in urma cu o saptamana sa mergem impreuna la Bucuresti pentru a sarbatori ziua nationala a Romaniei. Am spus pe loc, da. Chiar imi doream sa evadez din monotonia pe care o traversam de cateva saptamani. Ma saturasem de aceleasi fete pe care le vedeam duminica de duminica in strada. In ochii majoritatii protestatarilor pietreni alaturi de care manifestam nu gasisem ceea ce cautam. Aproape toti erau acolo din interes, platiti sa simuleze democratia. Cautam altceva, cautam caractere. Dupa ce am scormonit asiduu prin toate buzunarele hainelor din sifonier, iata-ma in capitala tarii.

Bucuresti, 1 decembrie 2013
Ma aflu pe trotuarul din dreapta bulevardului Kiseleff(Киселёв), la o distanta de aproximativ 100 metri de Arcul de Triumf. Urmasii trupelor rusesti de ocupatie se pregatesc de parada. Reprezentantii tuturor institutiilor de forta au iesit in strada pentru a demonstra cat sunt de inarmati. Pe trotuarele ce delimiteaza bulevardul ce poarta numele generalului rus vezi  jandarmi si “civili”. Jandarmii arata de parca toti ar fi fost plamaditi din acelasi aluat, bine hraniti, 2 metri inaltime si 1,5 metri latime, capete seci, creieri cat nuca. Imi fac loc prin multimea de gura-casca si incerc sa ajung in zona unde se afla politicienii. Greseala. Nu am izbutit pentru ca perimetrul era super asigurat de jandarmerie si SPP. Mi-am dorit din toata inima sa le zic vreo doua vorbe de duh celor pe care o parte a populatiei(42%) i-a trimis in parlament sa-i reprezinte si sa le apere interesele. Nu a fost sa fie pentru ca autoritatile si-au organizat propria lor parada, copiii sovieticilor trebuind sa le prezinte lor tehnica militara din dotare. M-am linistit, am gasit un loc in multime si am recurs la ceea ce faceau oamenii de langa mine: am cascat gura si am ciulit urechile la ce spunea crainicul manifestarii. Prin fata ochilor mei a trecut toata armata, dotata cu utilaje de razboi fabricate in anul o mie noua sute toamna. Cand au defilat cei de la politia de frontiera, aia cu barcile, mi-au trecut prin minte toate mizeriile pe care acestia le fac pe Dunare si la Marea Neagra, traficul de calcan si a diferitelor specii de sturioni facatori de icre negre fiind principala lor indeletnicire.
Nu m-au impresionat cu nimic sclavii sistemului. Sunt niste baieti de sacrificiu, lipsiti de constiinta, folositi doar ca sa apere interesele gastilor venite din est. Chiar daca televiziunile s-au intrecut in laude aduse acestei manifestari de 1 decembrie, va spun un lucru: rahat.

Paine, nu bombe!
In timp ce eram lipit de gardul jandarmilor, aproape imobilizat, la vreo 7-8 metri de mine trece un tip cu o pancarta pe care scria: “Paine, nu bombe!” Tare mi-as fi dorit sa-l salut si sa-l felicit pentru initiativa, dar nu a fost cu putinta! A fost lozinca zilei, un fel de bomboana pe coliva paradei militare organizata cu ocazia zilei nationale a Romaniei.

Adio, 1 decembrie 2013!
Am ramas cu un gust amar. In afara de tanarul cu pancarta, care a fost foarte tare in ceea ce priveste mesajul afisat, totul m-a dezgustat, ziua nationala a Romaniei incapand pe mana unor neica-nimeni, habarnisti in ceea ce si-ar fi dorit oamenii sa vada cu adevarat.
Mi-as fi dorit sa vad lotul olimpicilor la matematica sau al altor discipline medaliate intotdeauna cu aur, al inventatorilor care au revolutionat lumea, al copiilor super dotati care fac cinste tarii. Ei sunt cu adevarat port-drapelul Romaniei, iar de ziua nationala ar fi trebuit sa-i bage si pe ei cineva in seama. Ar fi fost aplaudati la scena deschisa. Asa, ce sa aplauzi, o turma de retarzi in uniforme ce defileaza de ziua nationala a Romaniei pe un bulevard din centrul Bucurestiului ce slaveste maretia unui general rus(Kiseleff este numele frantuzit al generalului rus Pavel Dmitrievici Kiseliov http://ro.wikipedia.org/wiki/Pavel_Kiseleff) ?

Am lasat Bucurestiul in urma. Ma uit la ceasul afisat de bordul autoturismului. Indica 16.30. La vreo 10 kilometri, in dreptul comunei Voluntari, vad un autobuz al armatei oprit pe prima banda de circulatie. In spatele acestuia vreo 15 militari se uitau la motor incercand sa-l repare.