EXISTENŢA UNUI POPOR NU SE DISCUTĂ, EA SE AFIRMĂ

„...Într-o țară de slugi el a introdus onoarea. Și într-o turmă fără caractere, orgoliul. România era o Sahară populată. Cei aflați între cer și pământ n-aveau nici un conținut decât așteptarea. Cineva trebuia să vină ..."

miercuri, 29 mai 2013

Diversiunea Noua Dreaptă

Premisa apariției mișcării Noua Dreaptă
In anul 2.000 serviciile românești(2,15-SIE-SRI) au pus la cale o nouă diversiune, diversiunea Noua Dreaptă, după o rețetă fabricată in laboratoarele Cotroceniului. Tătuca Ion Ilici Iliescu abia revenise la putere, iar Virgil Măgureanu(pe numele său adevărat Imre Asztalos, evreu-maghiar, fondator SRI), tovarășul de casă bun la toate, se căznea să-i facă acestuia șederea cât mai plăcută in fruntea țării. Se știa incă din anii `90 că președintele avea o fobie față de legionari și ar fi fost in stare să sufle și in iaurt numai să nu audă de ei. Primii ani de mandat prezidențial și gândul că legionarii ar fi avut susținerea țărilor occidentale nu-l lăsa in pace. In acest sens circulau câteva informații care făceau referire la un guvern legionar aflat in exil ce urmărea să se reinstaureze in România cu ajutorul unor țari vest-europene. Cum in plasa intinsă special pentru legionari in anul 1993, in plină glorie fesenistă, prin inființarea partidului Pentru Patrie-primul corp politic format din foști legionari, supraviețuitori ai angajamentelor semnate cu securitatea Republicii Populare Române http://www.sferapoliticii.ro/sfera/168/art14-Tiu.php, nu prea căzuse nicio plevușcă era timpul pentru o nouă construcție care să se adreseze unui alt eșicher ceva mai tineresc. Cei care il huliseră pe Ilici in Piața Universității in iunie `90 nu avuseseră chef să se inregimenteze in partidul fantomă “Pentru Patrie” creat special pentru ei. Nu. “Golanii” și “huliganii” anticomuniști emigraseră in masă din țara lor. Luaseră calea strainătății, spre alte orizonturi. România fusese ocupată din nou de trupele(“minerii” GRU-KGB) bolșevice. Și totuși cineva trebuia să pice in năvodul sistemului securistic de tip stalinist. Astfel, după un stagiu de pregătire pe care Tudor Ionescu il parcurge in sânul partidului “Pentru Patrie”, unde a invățat cum se ține corect brațul drept intins alături de supraviețuitorii-turnători “anticomuniști”, ia ființă mișcarea Noua Dreaptă. In 6 iunie 2007 se transformă in asociație și se inscrie in registrul ONG-urilor din România cu 8 membri fondatori.

Astăzi, 4 dintre cei 8 membri fondatori au fost mătrășiți de patrulaterul bolșevic Tudor Ionescu-Sven Moritz(alias Ion Geblescu, evreu-german, adevăratul conducător al Noii Drepte, cetățean româno-german cu două identități diferite, pașaport și C.I. germane pe numele Sven Moritz, dar și  pașaport și C.I. românești pe numele Ion Geblescu, spion german, protejat SIE-aripa ruso-ucrainiană)-Cristi Dumitriu-Alex Năstase. Astfel, in timp, conducerea organizației a ajuns să fie formată doar din 4 membri fondatori-cârtițele sistemului securistic românesc, in fapt o adunătură de golani ce toarnă informații pe bani buni despre membrii și simpatizanții Noii Drepte celor din SRI-SIE-2,15.
Contingentul de pile, rude și relații
La inceput, mișcarea Noua Dreaptă a fost populată și de tineri care s-au inrolat de bună voie, adică fără să fie controlați de către cei din SRI-2,15-SIE. Obiectivele, vivacitatea și tinerețea membrilor te făceau să crezi că organizația asta chiar are viitor. Evident că totul era o himeră, iar odată inregimentat te loveai inevitabil de o stare de mediocritate, de un mediu ce numai legionar nu il puteai numi. Treceai cu vederea peste anumite derapaje comportamentale și inchideai ochii la mizeriile unora care se autointitulau camarazii tăi, sperând că odată cu trecerea timpului oamenii de lângă tine se vor schimba. Insă, totul a mers din ce in ce mai prost, iar calitatea celor care accedeau in rândurile Noii Drepte a scăzut, ajungând ca astăzi totul să fie un fiasco. Oamenii de valoare nu s-au regăsit și au ințeles foarte repede că nu au ce căuta in grupul ăsta. Au activat 2-3 ani și s-au lăsat lehamite. Legionarismul postdecembrist de mucava promovat doar pentru că unii primiseră ordin să facă asta i-a alungat pe cei care iși puseseră speranțele intr-o nouă dreaptă. Au ramas doar colaboratorii(culegatorii de informații) celor din servicii, de regulă nepoți, veri ori mai știu eu ce alte rubedenii. Atunci când intr-o filială există doi “camarazi”(informatori), unul este turnător la 2,15, celălalt la SRI. Ambii se denunță reciproc fără să știe că serviciile colaborează intre ele și iși fac necesarul schimb de informații. Fiecare ciripitor este recompensat pentru trilurile sale cu o sumă cuprinsă intre 200E-300E/lună și cunosc acest lucru de la câteva surse ce activează in filialele pe care le-am coordonat. Așa că, dacă vreți să vă dați legionari, inrolați-vă cat mai repede in Noua Dreaptă, că e rost de ceva bani nemunciți. In România există meseria de legionar vopsit, unde poți să câstigi lunar fără să faci mare lucru, 200E-300E. Totul e sa ai pila sau ruda necesară care să te introducă in sistem.
Turnătorii(ciripitorii) organizației Noua Dreaptă slujesc de fapt intereselor altor state
Ceea ce nu cunosc ciripitorii organizației Noua Dreaptă e că toate informațiile pe care aceștia reușesc să le culeagă din teren ajung in final in țări precum Ungaria, Serbia, Ucraina, Rusia și R.Moldova. Bine, acestea sunt doar cateva! In ultimii ani, mai ales după accederea noastră in Uniunea Europeană, s-a observat o intensificare a schimbului de informații spre zona de est a Prutului. Informațiile despre activiștii legionari ajungeau pe mâna “basarabenilor” pripășiti in România din cine știe ce motive și care la rândul lor le transmiteau mai departe spre Ucraina și Rusia. SBU și FSB știu totul despre cei care in România au afinități in zona Mișcării Legionare și controlează foarte bine toate ramurile acesteea. Oamenii lor știu totul despre noi. Rolul SRI-SIE-2,15 in această ecuație este pur formal, doar cel de mijlocitor. Serviciile noastre așa-zise românesti ne vând ca la obor in principal rușilor și ucrainienilor. N-au nicio remușcare pentru că slujitorii lor sunt cinici și avari după bani. Patriotismul despre care se vorbeste că ar exista in rândul lor e doar o poveste. Toți sunt setati după castiguri ușoare și n-au nicio treabă cu dragostea de țară. Marea lor iubire e banul. Că vine din informațiile pe care le vând rușilor, ucrainienilor ori ungurilor despre noi ori din rețelele traficanților de droguri sau țigări de contrabandă, pe care tot ei le-au construit in ani de muncă, salariații securității noastre de carton sunt orbiți după castig și pare că au uitat de scopul real: siguranța națională a României. Este primul semn că băieții ăștia slujesc intereselor altor țări, iar membrii organizației Noua Dreaptă ar trebui să-și dea doua palme și să se trezească.
Intre timp, serviciile s-au hotarât. SIE(serviciul de spionaj ruso-ucrainian in România) controlează Noua Dreaptă
Dacă până in 27 martie 2009(ziua in care rușii de la EUROASIA au venit in România, la invitația liderilor din umbră ai Noii Drepte) totul părea controlat din plin de către cei din SRI-2,15, astăzi nu mai putem vorbi despre acest lucru. SIE a preluat total frâiele organizației, pentru că Tudor Ionescu s-a sucit spre est după niște considerente de ordin material. Banii veniți doldora pe filiera ruso-ucrainiană au fost mult mai atragatori decât cei căpătați cu țârâita din sfera serviciilor așa-zise românești.
Chișinău, 25 martie 2012-marș prounionist R.Moldova-România(unirea după modelul EUROASIA)
Mihai, asta este forța SIE!” așa imi spusese Tudor Ionescu la Chișinău intr-un moment de exaltare, atunci când mai multe organizații prounioniste strigau in centrul orașului, UNIREA. Din acel moment am ințeles totul. Omul era de fapt de partea cealaltă a baricadei. Toate acțiunile frumoase din România, mitingurile și marșurile după care se ascundeau interese mai mult sau mai puțin politice au fost doar o pavăză pentru orbii care credeau că in țara noastră chiar există ceva. Toate s-au dus din amintirile mele ca un fum și pot afirma răspicat că: Tudor Ionescu este maestrul manipulărilor și dezinformărilor, iar jucăria Noua Dreaptă, o diversiune foarte bine ticluită. Este calul troian al intereselor frăției slavone in mediul naționalist din România.

duminică, 12 mai 2013

Diversiunea unionistă


Auzim tot mai des vorbindu-se despre unirea Basarabiei cu România, dar cine știe că totul este o mare diversiune? Sute de adolescenți de pe ambele maluri ale Prutului sunt prinși in acest program și incearcă să ne reamintească de faptul că trebuie să ne unim promovând cu insistență mesajul “Basarabia Pământ Românesc"! Acest lucru este imbucurător, dar ce se ascunde cu adevărat in spatele unei asemenea lozinci? Cine are interes ca in plină criză economică Basarabia să revină la trupul României? De ce acum și nu mâine?

EurAsia și proiectul unionist al Basarabiei cu România sau mai pe ințelesul tuturor, unirea de la est spre vest
In urmă cu 5 ani, la doar 1 an de la accederea noastră in Uniunea Europeană, Rusia și Ucraina iși reactivau cadrele din România și R.Moldova punând la cale o nouă diversiune, diversiunea unionistă, ca o contrapondere la pretențiile pe care țara noastră, prin intermediul UE le-ar fi avut asupra spațiului de la est de Prut. Granița UE se apropia din ce in ce mai periculos de Rusia, iar rușii anticipaseră că până la cooptarea R.Moldova in zona țărilor vest-europene nu mai e decât un pas. Spionajul ruso-ucrainian infiltrat in așa-zisele servicii(loji masonice ruso-ucrainiene formate din evrei ashkenazi) de securitate ale țării noastre incepuse să ne vanture din nou iluzia reunificării Basarabiei cu Patria Mamă, proiect care făcuse deja vâlvă in anii `90 ai secolului trecut. Intrarea in luna ianuarie 2007 a României in sfera de influență a țărilor din UE punea la grea incercare planul rușilor de a ne mai controla politic și economic direct de la Moscova.

Trei căi principale prin care EurAsia incearcă să convingă țările fostei URSS și ale Tratatului de la Varșovia – Planul Noii Europe
1.                   Rasa albă-protecția europenilor impotriva migrației locuitorilor din Orientul Mijlociu si N.Africii loviți brusc in urmă cu 2-3 ani de valul valorilor democratice(vezi ce s-a intamplat in cazul revoltelor din Egipt, Algeria, Tunisia samd)
2.                   Unirea tuturor slavonilor sub pretextul apărării bisericilor ortodoxe de invazia moscheelor
3.                   O nouă piață economică, asemănătoare celei din UE, dar cu mai mult potențial

2008, anul in care FSB-SBU-SIS-SIE-SRI au intrat in hora EurAsia
In anul 2008 incepea episodul al doilea din proiectul “Basarabia Pământ Românesc”, in fapt o reeditare a ceea ce se intâmplase in 1991 la destrămarea URSS. Pe atunci răsăritul era in plină criză de identitate. Și atunci, ca și acum, Marele Urs ne dorea in brațele lui și voia cu tot dinadinsul să nu ne scape din mâini. România intrată in UE nu era pe placului lui. Trebuia contracarată cumva această decizie.
EurAsia Movement, un proiect sută la sută evreiesc, dar nu al oricaror evrei, ci tocmai al celor ashkenazi(khazari) venea pe turnantă cu un plan unionist promovat prin intermediul rețelei de spionaj FSB-SBU-SIS-SIE-SRI. El doreste unirea tuturor națiunilor de pe continent intr-una singură, de la Pacific până la Atlantic, deci de la est spre vest. Ideea nu este nouă, dar a fost mult imbunătățită de ideologul Aleksandr Dughin, consilierul lui Vladimir Putin. Acesta incearcă să ne convingă că “Mișcarea pentru Eurosia” este unica alternativă a României de a se vedea reintregită. Rusia prevăzuse din timp că UE va sucomba in momentul in care se va apropia prea mult de Prut și de zona tampon R.Moldova. Ce-i drept, a și fost ajutată un pic, știindu-se că ultimul val al extinderii din 2007 va fi cel din urmă, ba chiar cel fatal. Imediat a urmat criza economică, declanșată de confrații rușilor(evrei-ashkenazi) din USA(Uniunea Sovietică Ailaltă), pripășiți in masă pe meleagurile unchiului Sam in perioada celui de-al doilea razboi mondial, alungați fiind din Soviete de tătucul lor, Stalin. E destul de interesant și nu este deloc o coincidență faptul că imediat după extinderea granițelor UE spre est și apropierea periculoasă de Rusia, a și inceput criza economică mondială, mai intai in State(2007), iar mai apoi in Europa(2008), România intrând și ea in această horă un pic mai târziu, abia in 2009, după desfășurarea alegerile europarlamentare și prezidențiale. Imi aduc aminte că tovarășul Basescu, aflat in plină campanie electorală pentru recâstigarea fotoliului de la Cotroceni, se chinuia să ne explice că țara noastră nu va fi lovită de criză. Evident că vorbele stimabilului au fost povești dintre cele mai SF.

Noua Dreaptă și implicarea in proiectul controlat de Kremlin, EurAsia Movement
27 martie 2009. Delegația EurAsia Movement vine la București și se intâlnește cu liderii din umbră ai organizației Noua Dreaptă. Aceasta stă in România două zile, timp in care este plimbată prin capitala țării noastre, vizitează monumentul legionar de la Tâncăbești și mănăstirea Snagov, unde se spune că s-ar afla ingropat trupul lui Vlad Tepeș. La sfarșitul vizitei EurAsia Movement și  Noua Dreaptă semnează un protocol secret de colaborare in care organizația românească, controlată de aripa rusească din cadrul SIE, se angaja ca imediat după desfașurarea pseudo-revoluției anticomuniste de la Chisinău, care urma să aibă loc peste câteva zile, să-și asume rolul de participant activ, alăturându-se manifestațiilor de stradă prin sprijinirea grupului nazist(Liga Tineretului Rus) controlat de Sergiu Lașcu(in lumea ruso-ucraineană acesta este cunoscut sub porecla Seif). Surse cărora nu am să le divulg numele spun că acest acord secret incheiat cu organizația EurAsia Movement s-a finalizat cu incasarea unor dolari cu 5 zerouri, sumă ce a fost imediat investită intr-o vilă construită in afara Bucureștiului. Banii au intrat in buzunarele trompetei Noii Drepte abia in vara lui 2011, la peste 2 ani de la semnarea protocolului de colaborare. Reamintesc tuturor că in aprilie 2009 organizația Noua Dreaptă din România avea o filială in R.Moldova aflată sub conducerea lui Sergiu Bacalov. Tinerii din această mișcare nu au fost antrenați in manifestațiile de stradă din 7 aprilie 2009 de la Chișinău, pentru că știau cine si cu ce scop le organizează. In schimb cei din Liga Tineretului Rus au avut grijă să arboreze drapelele tricolore românești pe toate instituțiile statului aflate sub asaltul lor, pentru a demonstra tuturor că România este din plin implicată. Evident că in realitate țara noastră nu a avut niciun amestec.

 Est sau vest?
Ca de fiecare dată România se află intre două alegeri, prinsă intr-o capcană foarte bine meștesugită. Intotdeauna am fost plimbați cu zahărelul intre promisiunile estului și binefacerile vestului și ne-am sucit când spre vest, când spre est, după interesul conducătorilor noștri. Dacă pană acum am luptat pentru reunificarea Basarabiei cu Țara Mamă dinspre vest spre est, in cadrul Uniunii Europene, acum lucrurile se schimbă, nu pentru că așa vrem noi, ci pentru că așa era planul incă de la inceput. Problema e că noi suntem placa turnantă a tuturor construcțiilor europene din toate timpurile și aflăm ultimii cam ce se intâmplă pe aici. Țara noastră, ne place sau nu, este sub influența Rusiei. Si așa va rămane, pentru că așa a fost incă din 9 mai 1877, când am ieșit de sub Inalta Poartă. Să nu ne iluzionăm că așa-numita independență declarată pe atunci este chiar reală! Nu. E cea mai mare minciună istorică pe care cetățenii acestei țări o trăiesc. Suntem și am fost păcăliți si mințiți dintotdeauna. Rusia ne domină economic și politic. Așa a fost, așa este si cred că așa va rămâne pentru totdeauna. Gândiți-vă numai la ce s-a intâmplat in anul 1917, in plină revoluție bolșevică, atunci când ministrul de finanțe Nicolae Titulescu trimitea al doilea transport din Tezaurul României la Moscova. Țara noastră finanța revoluția bolșevică. Aduceți-vă aminte la ce s-a petrecut in 1944 si la ce am asistat imediat după revoltele din decembrie 1989. Nu uitați de mineriadele anilor `90, atunci cand “minerii” KGB si GRU ne arătau  calea pe care eram obligați să o parcurgem. România este feuda Rusiei, asta pentru că așa vor Marile Puteri, iar noi suntem in continuare manipulați si mințiți in folosul lor. Cât priveste  Republica Moldova, situația e identică cu a noastră, a celor de dincoace de Prut, doar că, acolo Ucraina comandă.
Inchei prin a vă spune că planul Noii Europe se află in plină desfășurare. Marele imperiu de la est a înghițit deja Uniunea Europeană, iar nouă nu ne ramâne decât să asistăm neputincioși la formarea Statelor Unite ale EURASIA cu Rusia, Ucraina si Germania in rolurile principale. Noua URSS se construiește chiar acum sub ochii noștri.