EXISTENŢA UNUI POPOR NU SE DISCUTĂ, EA SE AFIRMĂ

„...Părinţii şi strămoşii noştri au luptat veacuri de-a rândul pentru drepturile naturale ale naţiunii române. Desconsiderând interesele lor personale, înfruntând necazuri, insulte, pericole şi vijelii, membrii Comitetului partidului nostru naţional, cu fruntea ridicată, au mers tot înainte spre ţinta libertăţii noastre naţionale. Demni urmaşi ai lor, voim să trăim şi, dacă va pretinde soarta, să şi murim în serviciul cauzei poporului nostru. Prin osânde grele, persecutări, asupriri, nu ne vor înfrica puternicii zilei! Dar ne vom învăţa că numai prin fapte organizate şi rezistenţă va putea învinge cauza românilor!..."

Campania de dat MUIE politicienilor români

sâmbătă, 2 octombrie 2010

Partidul Nationalist

De ceva timp "am dat sfoara" prin orasul in care locuiesc, ca Noua Dreapta vrea sa construiasca o aripa politica, iar pentru ca acest proiect sa fie o reusita avem nevoie de 25.000 semnaturi. M-am intalnit cu diferiti prieteni care au semnat pentru aceasta noua initiativa fara sa cracneasca, dar am dat si peste unii mai reticenti, care ma inoportunau cu intrebari de genul: "Inca un partid?" sau "Mihai, esti nebun?" Din pacate, marea majoritate a celor cu care am intrat in contact au fost destul de susceptibili. Politica nu este interesanta pentru ei. Tinerii nu inteleg ca neimplicarea lor in viata politica lasa loc trantorilor sistemului comunist veniti de dinainte de 1989. Ca putorile sunt din PSD, PDL, PNL, UNPR sau UDMR tot niste trantori sunt. Se stie ca acestia "lucreaza" doar pentru ei si familiile lor mafiote, nicidecum pentru Romania si romani. N-am vazut atata nepasare de cand sunt! Degeaba le explici oamenilor ca vrem sa construim un alt fel de a face politica. Inutil sa le argumentezi ca este necesara o noua constructie politica pentru viitorul copiilor nostri. Ca Romania nu mai poate continua cu aceiasi clasa politica corupta, plina de impostori ce se dau cand de stanga, cand de dreapta, dupa cum le suna ceasul dimineata. Iti bati gura de pomana. Cum spunea un simpatizant: "Mihai, degeaba ai samanta buna, daca n-ai teren fertil!" Mi-am dat seama ca nu ai cu cine face treaba in orasul asta! Pentru cei mai multi politica parca ar fi dracu`. Nu si nu! Nu vor sa auda si pace! Pe cine rog sa de-a o semnatura pentru constituirea unui partid sanatos, parca il pun sa-si semneze condamnarea la moarte. Aaa!!! Noua Dreapta! Voi ati batut doi tigani! Am vazut la Pro Tv! Sunteti legionari! L-ati omorat pe Iorga! Sunteti nationalisti, sunteti extremisti! Te si miri unde incape atata prostie! Si cand te gandesti ca judetul Neamt, in anul 1931 il dadea pe Corneliu Zelea Codreanu deputat! Este dureros ce a putut face comunismul din oameni! In ce hal a putut sa spele creierele romanilor. Romanii au devenit atat de superficiali, incat i-au de buna orice informatie ce li se da pe tava televizorului. Nu inteleg ca informatia la prima mana este un "bluff". In lumea in care traim nu mai e timp pentru documentare, nici de citit o carte, incat sunt nevoit sa am o oarecare reticenta in a mai aborda trecatorii de pe strada. Mi-e si frica sa le mai cer vreo semnatura pentru Partidul Nationalist, dar atat le spun, doar atat: "Oameni buni, treziti-va! Astazi Romania este ca IIsus pe drumul Golgotei, ducandu-si crucea in spate. Asa cum Mantuitorul a primit 5 lovituri ce i-au grabit moartea, asa a patit si Romania. O cununa de spini pe crestet din partea UNPR-ului, un piron in picioare din partea UDMR-ului, unul in mana stanga de la PSD si altul in mana dreapta de la PDL, iar lovitura in coaste a fost data de catre cei din PNL." Inaltarea Romaniei, cine o va face?

2 comentarii:

  1. Sper ca pana la urma sa poti stange semnaturile necesare!
    Romania are nevoie de o alternativa!
    Partidul Nationalist poate fi solutia,daca nu azi...probabil in viitorul mai mult sau mai putin indepartat!
    p.s. apreciez ca m-ai citat!:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Asta este cea mai mare problemă a Românului, lenea şi nepăsarea. La noi înainte de orice iniţiativă trebuie să încercăm să schimbăm mentalitatea , să facem acel om nou de care vorbea Căpitanul, omul care poate ieşi numai din şcoala legionară. Dacă facem altfel orice proiect nu va avea sprijinul necesar oricât de bun ar fi.

    RăspundețiȘtergere