EXISTENŢA UNUI POPOR NU SE DISCUTĂ, EA SE AFIRMĂ

„...Părinţii şi strămoşii noştri au luptat veacuri de-a rândul pentru drepturile naturale ale naţiunii române. Desconsiderând interesele lor personale, înfruntând necazuri, insulte, pericole şi vijelii, membrii Comitetului partidului nostru naţional, cu fruntea ridicată, au mers tot înainte spre ţinta libertăţii noastre naţionale. Demni urmaşi ai lor, voim să trăim şi, dacă va pretinde soarta, să şi murim în serviciul cauzei poporului nostru. Prin osânde grele, persecutări, asupriri, nu ne vor înfrica puternicii zilei! Dar ne vom învăţa că numai prin fapte organizate şi rezistenţă va putea învinge cauza românilor!..."

Campania de dat MUIE politicienilor români

duminică, 5 august 2012

Octavian Oloieru, leul din Tibeni


Vineri am participat la inmormantarea lui Octavian Oloieru, disidentul anticomunist care a suferit 17 ani in inchisorile patriei pentru ca nu a vrut sa legitimeze noul regim instalat de catre puterile straine in tara noastra. Chiar daca nu l-am intalnit niciodata, desi vorbisem cu acesta ore intregi la telefon si auzisem foarte multe despre el, am tinut mortis sa-i fiu alaturi macar pe ultimul drum. Citisem intr-un ziar sucevean despre faptul ca acesta locuia in apropierea unei halte dintr-un satuc al judetului, langa linia ferata ce leaga Romania de Ucraina si Rusia. Cei care aveau drum spre Moscova puteau observa prin geamul trenului o casa batraneasca care avea arborat la poarta un tricolor si mai multe lozinci anticomuniste.

Din admiratie fata de personalitatea acestuia si pentru ca i-am promis ca ne vom vedea intr-o zi, iata-ma in comuna Satu Mare, satul Tibeni, judetul Suceava impreuna cu cativa camarazi suceveni. L-am petrecut pe “Leul din Tibeni”, asa cum cineva bine spunea, pana la cimitirul din sat, acolo unde se va odihni dupa o lupta de 93 de ani cu viata de pe Pamant. Cand marea majoritate a sucevenilor ori a romanilor lingeau si pupau mana noilor stapani veniti de la est, Octavian Oloieru se impotrivea comportamentului acestora, mustrandu-i pentru felul lor de a fi. Nu a acceptat sa fie nici sclavul bolsevicilor si nici a urmasilor acestora care in aceste zile conduc destinele romanilor si a Romaniei spre pieire. I-a contracarat si i-a blamat cu o ferocitate demna de un adevarat urmas al dacilor. Si-a dorit foarte mult ca romanii sa aiba dreptatea de partea lor, dar nu a apucat sa-si vada visul implinit. De asemenea, a vrut sa-si vada fostii tortionari comunisti la racoare, in inchisoare, acolo unde si el suferise ani intregi de frig si foame. Faptele reprobabile ale acestora trebuiau pedepsite intr-un fel, dar nu a avut prilejul sa vada asa ceva. La durut atunci cand imediat dupa revolutia din decembrie 1989 calaii lui au primit functii si au fost avansati in grad ori au intrat chiar in Parlament, iar mai tarziu in Guvern. S-a bucurat ca un copil cand valul schimbarii de sub jugul comunist lovea Romania in `89. Credea ca ceva bun se va petrece cu noi, dar nu a fost asa. Ca marea majoritate a romanilor care nu si-au gasit dreptatea aici pe Pamant, a plecat in lumea de dincolo spre a o cunoaste, in ciuda a ceea ce isi dorise cu adevarat.

Domnul Octavian Oloieru a plecat de langa noi, intr-un ropot de aplauze, cu zambetul pe buze. Stia ca in urma lui vor ramane alti luptatori care sa-i urmeze exemplul. Dumnezeu sa-l odihneasca!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu