EXISTENŢA UNUI POPOR NU SE DISCUTĂ, EA SE AFIRMĂ

„...Părinţii şi strămoşii noştri au luptat veacuri de-a rândul pentru drepturile naturale ale naţiunii române. Desconsiderând interesele lor personale, înfruntând necazuri, insulte, pericole şi vijelii, membrii Comitetului partidului nostru naţional, cu fruntea ridicată, au mers tot înainte spre ţinta libertăţii noastre naţionale. Demni urmaşi ai lor, voim să trăim şi, dacă va pretinde soarta, să şi murim în serviciul cauzei poporului nostru. Prin osânde grele, persecutări, asupriri, nu ne vor înfrica puternicii zilei! Dar ne vom învăţa că numai prin fapte organizate şi rezistenţă va putea învinge cauza românilor!..."

Campania de dat MUIE politicienilor români

miercuri, 21 decembrie 2011

Siria - 19 decembrie 2011


Luni a avut loc la Damasc un miting de sustinere al regimului politic condus de presedintele Bashar Al-Assad. Cu bratul drept ridicat spre cer, nationalistii sirieni au jurat credinta patriei lor.

La fel ca in Timisoara lui decembrie 1989, grupuri paramilitare venite din exteriorul tarii ataca soldati ai armatei, politisti si cetateni sirieni. Diversiuni sioniste facute pentru a muta curentul musulman in toata Europa, in dauna invaziei chinezesti care se prefigureaza.

2 comentarii:

  1. Buna Mihai ! Da acum ai pus punctul pe "I",deoarece adevarata problema a lumii viitoare vor fi chinezii.O mare natiune ce se afla in plina ascensiune politica si economica...si care incet,incet vor acapara toata suflarea pamantului de astazi si maine...

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna Mihai ! Da acum ai pus punctul pe "I",deoarece adevarata problema a lumii viitoare vor fi chinezii.O mare natiune ce se afla in plina ascensiune politica si economica...si care incet,incet vor acapara toata suflarea pamantului de astazi si maine...

    RăspundețiȘtergere