EXISTENŢA UNUI POPOR NU SE DISCUTĂ, EA SE AFIRMĂ

„...Într-o țară de slugi el a introdus onoarea. Și într-o turmă fără caractere, orgoliul. România era o Sahară populată. Cei aflați între cer și pământ n-aveau nici un conținut decât așteptarea. Cineva trebuia să vină ..."

sâmbătă, 21 mai 2011

Manastirea Petru Voda – Tabara de munca si educatie crestina

Dupa un set de fotografii si doua filmulete in care am aratat ce s-a intamplat in timpul sederii noastre la manastirea Petru Voda, revin astazi cu un text care vine sa explice pe scurt care a fost scopul acestei tabere de munca si educatie crestina.

In data de 26 aprilie anuntam pe pagina mea de facebook ca in perioada 13 - 15 mai 2011, voi organiza o tabara de munca si educatie crestina la manastirea Petru Voda unde vroiam sa fie prezenti reprezentantii filialelor aflate sub coordonarea mea. De ce? Pentru ca acum 20 de ani, in luna mai a anului 1991, parintele Iustin Parvu indemnat de Legiunea Arhanghelului Mihail aflata in ceruri, punea piatra de temelie Sfintei Manastiri Petru Voda. Se implineau 20 de ani de atunci si trebuia sarbatorita cumva aceasta zi. Ma gandeam sa formez o grupa de 25 de camarazi cu care sa purcedem la treaba. Dupa cum zice si proverbul: “multi veniti, putini alesi” am reusit sa ne strangem doar 13 oameni si daca imi este permisa asocierea, rugandu-va sa nu o luati ca pe o blasfemie, eram numericeste vorbind exact cate personaje pictase Leonardo Da Vinci in tabloul "Cina cea de taina”. Toti mi-au comunicat telefonic ca vor veni la aceasta tabara, dar cum socoteala de acasa nu se potriveste niciodata cu cea din targ, iata seriozitatea si dragul de munca al unor asa-zisi camarazi si ma refer in mod special la cuibul lui George Buzu de la Iasi, care pentru a nu stiu cata oara mi-o tras clapa. Ca intotdeauna, George a spus pana in ultima zi ca va fi prezent la actiunea noastra, dar atunci cand ne-am intalnit cu totii la baza muntelui, langa soseaua pricipala, George nu a catadicsit sa se remarce cu prezenta. Evident ca nici cuibul lui, incurcandu-mi astfel socotelile si planul de munca pe care mi-l facusem initial. Marea bucurie mi-au facut-o camarazii nostri din Basarabia care si-au respectat intru totul promisiunea de a participa la acesta tabara de munca. Pentru cei de peste Prut este un intreg calvar sa ajungi in Romania daca ne gandim ca la granita, atunci cand trebuie s-o treaca, au nevoie sa arate vamesilor cei 500 euro(cam 4-5 salarii lunare) si invitatia facuta din partea unui cetatean roman ori a vreunei asociatii romanesti. Va dati seama cata nedreptate exista intre romani si cat de umiliti se simt cei din Basarabia atunci cand vin in Romania? Este strigator la cer ce se intampla cu noi romanii si fac o mica paranteza din povestirea mea pentru ca vreau sa stiti ca atunci cand am fost in Ucraina, in nordul Bucovinei, la Cernauti si m-am intalnit cu cei din comunitatea romanilor, acestia erau foarte revoltati fata de autoritatile de la Bucuresti in privinta modului de accedere a lor in spatiul romanesc. Si acolo romanii au nevoie de pasaport, invitatie si de cei 500 euro pe care trebuie sa-i arate la granita. Spuneau ca etnicii maghiari, traitori in spatiul ucrainian, atunci cand vor sa treaca granita spre Ungaria, nu au nevoie decat de un permis de libera trecere. Adica, mai pe intelesul dumneavoastra, Romania este o tara europeana, Ungaria la fel. Ungaria are etnici in Ucraina, Romania la fel. Etnicii maghiari din Ucraina, tara extracomunitara, trec granita in Ungaria fara pasaport, invitatie si cei 500 euro, romanii nu. De ce? De ce tot timpul romanii trebuie sa fie tinuti separati? De ce trebuie sa fim mai catolici decat papa? Imi cer scuze pentru aceasta mica deviere de la subiectul pe care vreau sa-l dezvolt, dar nu m-am putut abtine sa nu zic si de acest lucru frustrant pentru orice etnic roman care traieste in jurul tarii sale, Romania.

Vineri, 13 mai 2011. Este miezul zilei. O zi superba din punct de vedere meteorologic, asta ce dupa ce toata saptamana plouase si ma tinuse pe jar in ceea ce priveste organizarea taberei de munca de la Petru Voda. Dar cum Dumnezeu tine intotdeauna cu oamenii buni, iata ca planul nostru a mers uns, vremea imbunandu-se dintr-o data. Soarele imi zambea si se bucura impreuna cu mine de lipsa norilor negri si grei. Cerul era senin cum trebuie sa fie intr-o zi frumoasa de primavara. Camarazii de la Bacau ma asteptau in fata garii din Piatra Neamt, exact in locul unde la 22 iunie 1941, Ion Antonescu spunea: “ostasi, va ordon treceti Prutul!...” Ne-am urcat in masini si am facut jonctiunea cu cei din Iasi, Suceava si Chisinau in localitatea Petru Voda, la baza muntelui, acolo unde incepe un drum forestier care va duce la manastirea de maici si mai apoi la cea de calugari, ambele ctitorite de catre unul din sfintii aflati inca in viata, parintele Iustin Parvu. Am ajuns la manastire unde sfintii parinti ne asteptau cu nerabdare pentru a ne cunoaste mai bine. Auzisera de noi, dar erau curiosi sa vada cum aratam in realitate. Ne-am impartit pe sectoare si am participat activ la treburile administrative. O parte din camarazi s-au implicat la curatenie, altii la bucatarie. Seara s-a desfasurat in post si rugaciune, camarazii participand la toate slujbele manastirii care au tinut pana la miezul noptii. Slujbele s-au facut intru amintirea Sfintilor Marturisitori ucisi in inchisorile comuniste. “Pe Marturisitorii cei alesi ai lui Hristos, podoaba bisericii noastre, pe cei ce in temnita chinuri si batjocori au rabdat, ostasii cei adevarati ai Domnului care cu puterea Crucii pe slujitorii satanei au rusinat si in ceruri se roaga pentru noi, cu dorire sa-i laudam zicand: Bucurati-va Sfintilor Marturisitori care in temnita Golgota neamului romanesc ati suit!”(Acatistul Sfintilor Inchisorilor).

Sambata, 14 mai 2011. Dimineata, ora 7. Desteptareaaa!!! Cu totii la inviorareee!!! Asta nu ca n-am fi fost! Este imposibil sa nu fii inviorat de peisajul si aerul de munte unde este amplasata manastirea, dar “oleaca” de miscare nu strica niciodata. Jumatate de ora de exercitii fizice si un pic de alergare usoara ne-au inviorat pentru toata viata, nu doar pentru ziua respectiva. Dupa inviorarea de dimineata am participat cu totii la slujba dedicata Sfintilor Martiri ucisi in inchisorile comuniste. Pe la amiaza slujba din biserica s-a terminat si a urmat praznicul manastirii in cinstea legionarilor ucisi in inchisorile comuniste ce si-au dat viata pentru Dumnezeu, Neam si Tara, strans uniti in jurul crucii lui Hristos. Dupa aceea, o parte din camarazi au participat la pomenirea din cimitirul manastirii, iar cealalta la treburile din bucatarie. Reamintesc celor care nu stiu, ca parintele Iustin Parvu a fost arestat de catre comunistii ce astazi inca ne conduc, la data de 14 mai 1948 impreuna cu alti 15.000 de tineri aflati in fratiile de cruce, condamnati la zeci de ani de temnita grea si supusi unor persecutii fizice ingrozitoare. Totodata aduc aminte tuturor ca parintele Iustin Parvu a fost inchis in inchisorile comuniste timp de 16 ani, fiind eliberat tot intr-o zi de 14 mai, dar de data asta cea a anului 1964.
Dupa pomenirea celor ucisi in temnitele comuniste care a avut loc in cimitirul manastirii am discutat cu cativa sfinti parinti ce slujesc aici despre ce inseamna organizatia Noua Dreapta pentru Romania si rolul acesteia in societatea noastra. Au mai fost si alte subiecte destul de interesante pe care le-am abordat, dar nu mai are rost sa le pomenesc aici. Dupa aceea i-am strans pe toti camarazii si am trecut la adevarata misiune pe care mi-o propusesem sa o infaptuim la Petru Voda si anume: constructia unei clopotnite in cimitirul manastirii. Din filmuletul prezentat de catre mine acum o saptamana pe acest blog ati urmarit cum s-a construit aceasta clopotnita incat nu mai are rost sa descriu toata activitatea propriu-zisa. In sfarsit ziua de 14 mai 2011 era pe sfarsite si seara ne-a napadit foarte repede. Camarazii erau nerabdatori in a-l intalni pe parintele Iustin Parvu care salasluieste la cealalta manastire ctitorita de catre acesta, cea de maici, aflata la o distanta de aproximativ 1,5 km de manastirea de calugari, mai la vale, pe acelasi drum forestier. Pe la ora 7 seara am ajuns la manastirea de maici. La chilia parintelui Iustin erau o multime de oameni din toate colturile tarii care asteptau rabdatori intalnirea cu acesta. Ne-am asezat la rand ca toti ceilalti pelerini. Cred ca am intrat in camera parintelui Iustin Parvu pe la miezul noptii, dupa vreo 5 ore de asteptare. Nu vreau sa va spun de bucuria camarazilor mei cand l-au vazut pe cel care petrecuse 16 ani in temnitele comunismului in slujba crucii si a neamului romanesc, pentru ca nu se poate descrie in cuvinte. Parintele ne-a dat cateva sfaturi si ne-a povestit din intamplarile sale atunci cand era tanar. De doua ori i-au dat lacrimile amintindu-si de chinurile si suferintele tineretii sale. Timpul a zburat foarte repede incat nu mi-am dat seama cand a trecut o ora. A binecuvantat pe fiecare camarad si ne-a invitat sa venim si a doua zi, pe la pranz, semn ca i-a parut bine ca a intalnit niste tineri care au acelasi tel cu al sau. Am plecat pe la 1 noaptea si dupa noi mai erau vreo 7-8 persoane la rand, incat m-am intrebat cum de Dumnezeu poate da atata energie unui om care la cei 93 de ani are rabdarea sa-i asculte pe toti cei care-i cer un sfat. M-am uitat atent la toti camarazii mei sa le observ reactia dupa intalnirea cu cel mai mare sfant aflat in viata. Toti parca pluteau si se aflau in extaz. Am ridicat ochii spre cer si i-am multumit lui Dumnezeu ca mi-a dat sansa sa-l intalnesc pe cel mai mare duhovnic al zilelor noastre, parintele Iustin Parvu. Dumnezeu sa-i dea sanatate si sa-l tina multi ani in viata! Noaptea a trecut foarte repede si iata-ne in dimineata zilei de 15 mai 2011.

Duminica, 15 mai 2011. Dimineata, ora 8. O zi frumoasa si la fel de superba ca toate cele pe care le-am petrecut aici la manastire. Camarazii fac schimb de impresii despre ce s-a intamplat in ziua precedenta si emotia pe care au trait-o atunci cand l-au vazut pe Iustin Parvu. Ne-am asezat cu totii pe-un bustean asteptand inceperea slujbei din biserica. Lumea din sat incepe sa se stranga la biserica. Pe langa acestia, alti pelerini veniti din toate cele 4 zari ale tarii se aduna incet-incet. Prin multime il zaresc si pe nepotul lui Radu Gyr venit de la Bucuresti. Stiu ca intotdeauna cineva din familia Gyr paseste pragul acestei manastirii cel putin o data pe luna. Il privesc si ma gandesc la ce cruce duce acest om in spate stiind ca este urmasul marelui Radu Gyr. Printre pelerini umbla zvonul ca la acesta slujba de duminica va fi prezent si parintele Iustin Parvu. Lumea din sat spune ca atunci cand este cald si soare parintele vine de la maici, aici in deal. Slujba incepe. Biserica este arhiplina incat imi gasesc cu greu un loc in multime. Ma rog. Rugaciunea colectiva este esentiala pentru orice om care vrea sa se apropie mai mult de Dumnezeu. La un moment dat un parinte ma bate pe umar si ma invita afara. Imi da 15 sticlute cu mir si 15 seturi de cate 20 de iconite pentru camarazii din grupul meu, ca amintire de la manastirea Petru Voda. I-am multumit foarte mult pentru cadourile primite si m-am indreptat catre micul magazin de suveniruri aflat in curtea manastirii pentru a achizitiona o icoana pe care s-o fac cadou unui camarad mai special venit din Basarabia. Printre camarazii mei se afla si seful filialei Noua Dreapta Basarabia, Sergiu Lascu unul din participantii revoltei de la 7 aprilie 2009 atunci cand regimul comunist a lui Voronin a fost inlaturat. A fost arestat impreuna cu alti revolutionari basarabeni care cereau un gram de libertate. Am achizitionat o icoana pictata, foarte frumoasa, cu sfintii Arhangheli Mihail si Gavril, cadoul meu de suflet pentru un om care a pus o caramida la baza libertatii din Basarabia. Macar atata sa fac pentru un frate roman din Basarabia care a tinut si tine inca steagul romanesc sus pe catarg. Pe la ora 12 slujba ia sfarsit si dintr-un autoturism coboara Iustin Parvu insotit de acelasi parinte pe care il intalnisem cu o seara in urma la chilia acestuia. Se spune ca el ar fi discipolul lui Iustin Parvu. Lumea de la biserica este binecuvantata de catre mucenicul Arhanghelului Mihail, camarazii la fel. Nu sta prea mult la biserica pe care o construise in urma cu 20 de ani si se retrage inapoi la manastirea de maici. Varsta si batranetea nu-i lasa prea mult timp la dispozitie, odihna fiind pe primul loc. Toti calugarii de la Manastirea Petru Voda sunt constienti ca odata cu disparitia fizica a lui Iustin Parvu, soarta lor va fi una foarte grea.
Imi strang camarazii impartindu-le sticlutele cu mir si iconitele pe care scrie Manastirea Petru Voda. Sergiu imi spune ca pe primul copil care spera ca va fi baiat il va numi Mihai si ma convinge sa-l botez aici la Manastirea Petru Voda. Ne-am jurat credinta unul altuia in fata lui Dumnezeu si al Arhanghelului Mihail unindu-ne spiritual. Daca urmasii comunistilor ce astazi inca ne conduc nu vor sa uneasca neamul romanesc de dincoace si dincolo de Prut, macar noi sa facem cumva si sa lucram pentru asta. Unirea romanilor se poate face mai usor in fata lui Dumnezeu printr-un botez s-au cununie si ar fi bine ca fiecare roman sa boteze un copil basarabean, iar fiecare tanar roman sa ia de soata o tanara din Basarabia.
Ne despartim camaradereste propunandu-ne sa repetam aceasta tabara de munca si educatie crestina in viitorul apropiat. Peste doar doua luni ne vom revedea in aceiasi formula. Inchei cu cateva cuvinte de duh spuse de catre Duhovnicul Neamului Romanesc, parintele Iustin Parvu:
“Omul are ceva mult mai de pret decat trupul – sufletul. De ce nu dam valoare sufletului? Sa imbogatim sufletul si nu vom mai simti saracia trupului. Credinta poate sa faca paine din cuvantul lui Dumnezeu, de ce nu credem aceasta?”

Un comentariu:

  1. Stimate Mihai,am citit cu deosebita placere comentariul postat si m-a lasat fara cuvinte.Ma bucur sa aud si sa cunosc faptul ca in Romania,mai sunt valori spirituale ca acela al Preasfintiei Sale Iustin Parvu....Salutari Nationaliste !!

    RăspundețiȘtergere